Rusia va mai resimti efectele crizei cel putin doi ani

Miercuri, 25 Noiembrie 2009, ora 12:07
1187 citiri
Rusia va mai resimti efectele crizei cel putin doi ani

Ministrul rus de finante, Alexei Kudrin, a estimat miercuri ca Rusia, ce a fost grav afectata de criza economica mondiala, va continua sa resimta efectele negative pe o perioada de cel putin doi ani, chiar daca problemele se vor solutiona treptat, relateaza AFP, citat de NewsIn.

"Incet dar sigur, bula se va resorbi, insa procesul nu este inca incheiat, pe o perioada de unul sau doi ani vom suferi in continuare consecintele crizei", a declarat Kudrin.

Autoritatile ruse estimeaza ca economia a inceput sa iasa din criza in al treilea trimestru.

In octombrie, produsul intern brut (PIB) al Rusiei a continuat sa-si incetineasca ritmul de scadere, la un declin anual de 8,1%.

In 21 octombrie, premierul rus Vladimir Putin a anuntat ca economia tarii se va comprima cu 8-8,5% in 2009, subliniind ca scaderea este mai puternica decat in multe alte tari.

Rusia a fost grav afectata de criza mondiala, in principal din cauza ieftinirii hidrocarburilor, ce reprezinta 60% din exporturile tarii.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#rusia, #criza, #efecte , #stiri Vladimir Putin