Seful Vodadone nu mai vrea taierea tarifelor. Europa pune operatorii in pericol

Marti, 28 Februarie 2012, ora 08:33
1812 citiri
Seful Vodadone nu mai vrea taierea tarifelor. Europa pune operatorii in pericol
Veniturile companiilor de telefonie mobila, in scadere

Vittorio Calao, CEO Vodafone, a acuzat, ieri, autoritatile de reglementare din Europa ca sunt pe "pilot automat" si ca pun in pericol operatorii de telefonie prin continuarea scaderii tarifelor.

Calao a tinut un discurs, luni, in cadrul Congresului Mobile World de la Barcelona, in care a blamat politica de scadere a tarifelor la convorbirile telefonice, impusa de autoritatile de reglementare din Europa, relateaza Guardian. Discursul sefului Vodafone a venit cu cateva zile inainte de votul ministrilor europeni asupra unei noi runde de taieri a preturilor apelurilor in roaming si a celor de interconectare, care va avea loc saptamana aceasta.

Decizia acestora va influenta tarifele la convorbiri practicate de operatori in urmatorii 10 ani. Reducerile de pret vizeaza tarifele de interconectare pe care companiile si le aplica una alteia, tarife care se reflecta in cele de retail. Insa seful Vodafone spune ca utilizatorii de telefonie nu au beneficiat de pe urma taierilor anterioare.

"Oamenii cred ca de fiecare data cand se reduc tarifele de interconectare, intra mai multi bani in portofelul clientilor. Acest lucru nu este adevarat", spune Calao.

In decursul anului trecut, operatorii europeni au inregistrat scaderi ale veniturilor, pe fondul impactului deciziei autoritatilor de a impune scaderi ale tarifelor. Comisia Europeana estimeaza ca pentru fiecare 10 euro taiati din tarife, doar 2 euro se reflecta in preturile de retail, spune Calao.

"Trebuie sa oprim aceasta mentalitate de reglementare intrata pe pilot automat. Trebuie sa sistam aceste taieri si aceasta interventie continua asupra preturilor si sa lasam industria sa-si reinvesteasca banii", mai spune seful Vodafone.

Scaderea afacerilor in Romania

Anii de glorie ai operatorilor mobili par ca au luat sfarsit si in Romania. Vodafone a inregistrat in ultimul trimestru al anului trecut venituri din servicii de aproximativ 200 milioane de euro pe piata romaneasca, in scadere cu 2,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Nici Orange nu sta mai bine, compania avand venituri de 937 milioane de euro pe tot anul 2011, in scadere cu 3,6% fata de 2010.

Cel de-al treilea operator dupa numarul de clienti a avut venituri de 448 de miliaone de euro, aproximativ egal cu cel din anul precedent.

#pret abonament telefonie mobila, #pret apel telefonic, #tarife vodafone, #tarife orange, #tarife cosmote , #stiri Vodafone Romania