Volksbank isi vinde "la pachet" creditele neperformante

Joi, 05 Decembrie 2013, ora 13:50
1935 citiri
Volksbank isi vinde "la pachet" creditele neperformante

Volksbank Romania va vinde in curand credite neperformante care afecteaza bilantul, ceea ce reprezinta recunoasterea pierderii, potrivit directorului Directiei Supraveghere din cadrul BNR, Nicolae Cinteza.

"Volksbank o sa vanda in curand niste neperformante care le afecteaza bilantul, deci inseamna recunoasterea pierderilor. Deci daca fac asta, inseamna ca-si permit", a afirmat Cinteza dupa un forum bancar.

Volksbank a scos la vanzare un pachet de creante de retail neperformante a caror valoare totala s-ar ridica la circa 600 de milioane de euro, suma care include principalul plus dobanzile penalizatoare acumulate, potrivit unor surse din domeniul firmelor de recuperare.

Totodata, banca a primit din partea actionarului, Volksbank Austria, care controleaza 51% din actiunile institutiei de credit locale prin intermediul unui vehicul, o majorare de capital de 120 milioane de euro pentru compensarea costurilor legate de reevaluarea garantiilor imobiliare si de litigiile cu clientii. Aceste costuri au generat bancii o pierdere in 2012 de 184 milioane euro.

#credite neperformante Volksbank, #Volksbank majorare capital, #Volksbank Nicolae Cinteza , #Management