Leul se aprecia usor in primele tranzactii, spre 4,29 lei/euro

Miercuri, 04 Martie 2009, ora 10:44
1212 citiri
Leul se aprecia usor in primele tranzactii, spre 4,29 lei/euro

Cursul fluctua intre 4,29 si 4,30 lei/euro in primele tranzactii valutare de miercuri, cu o usoara tendinta de apreciere a monedei nationale in fata euro, aceasta tendinta fiind ceva mai pronuntata la alte monede ale tarilor emergente din regiune.

 

La 10:30, bancile cumparau un euro cu 4,2910 lei si il vindeau cu 4,2960 lei.

"Leul are o usoara tendinta de apreciere, ce poate fi observata si la monedele din regiune, in conditiile in care moneda americana s-a depreciat treptat de la 1,2450 la 1,2560 dolari/euro", a declarat, pentru NewsIn, Ciprian Mihai, sef de departament in cadrul Volksbank Romania.

In regiune, monedele emergente s-au apreciat semnificativ, forintul intarindu-se de la 308,55 la 306,68 unitati/euro, in timp ce zlotul polonez a castigat teren de la 4,7928 la 4,7160 unitati/euro.

Pe pietele internationale, moneda americana s-a depreciat treptat de la 1,2459 la 1,2565 dolari/euro, iar la 10:35, euro era cotat la 1,2530 dolari.

Pe piata monetara, dobanzile la depozitele pentru o zi de tip overnight se mentin la 14-15% pe an, peste dobanda de politica monetara, de 10% pe an, si in apropierea dobanzii percepute de Banca Nationala a Romaniei (BNR) la facilitatea de credit (lombard), de 14% pe an.

 

#leu, # apreciere, # dobanzi, # tranzactii, # monede , #stiri Volksbank