Romanii cu rate pot ramane peste noapte si fara case si cu datoriile neplatite

Marti, 17 Martie 2009, ora 09:10
2665 citiri
Romanii cu rate pot ramane peste noapte si fara case si cu datoriile neplatite

Restantele la credite s-au dublat in ultimul an si tot mai multi sunt cei care, ajunsi in imposibilitate de a-si mai plati ratele, risca sa fie aruncati in strada.

Bancile executa garantiile imobiliare in cea mai mare taina, la licitatii stiute doar de "samsarii de case" si functionarii avizati, scrie Ziua.

Bancile au anuntat venituri record pentru anul 2008 in conditiile in care credite cu dobanzi absurde au fost date de-a valma oricui a cerut, profitand uneori chiar de naivitatea sau nestiinta celor care se indatorau pe zeci de ani.

Se pare insa ca multe banci din Romania nu dau dovada de transparenta nici in cazul scoaterii la vanzare a caselor ori terenurilor celor care nu si-au mai putut plati datoriile la banci.

Din cauza ca executorul desemnat de banca, de cele mai multe ori angajat al acesteia, a facut o publicitate superficiala, chiar selectiva, cei executati vor afla ca au ramas cu datorii mari la banca si dupa ce aceasta le-a vandut, la pret de chilipir, casa pentru care au muncit o viata intreaga.

De situatie profita "geambasii de case" care au cunostinta de licitatii si se imbogatesc din revanzarea caselor cumparate de la banci.

Lipsa de interes, chiar indolenta in realizarea unei publicitati corecte se regaseste atat la nivelul executorilor cat si la Primarii si Tribunale.

Specialistii sustin ca statul trebuie sa oblige prin lege, la publicarea tututor anunturilor intr-un singur loc, o "bursa a licitatiilor", unde oricine sa poata afla data, locul si caracteristicile unui imobil scos la licitatie.

Scoaterea la licitatie a unui imobil poate sa stinga datoria sau, dimpotriva, poate sa lase datornicul intr-o situatie cumplita, dator la banca pentru zeci de ani, totul depinzand, in mare masura, de numarul de "clienti" care au citit anuntul de vanzare si au participat la licitatie.

"Profesionistii care vin la licitatie stiu mecanismul si nu vor sa vina la primul termen, vin de la al doilea termen. Se numesc geambasi de case. Nu cumpara pentru ei, ci ca sa revanda ulterior la un pret mai bun", spune Ilie Dinu, membru fondator al Asociatiei Executorilor Bancari (AEB).

Astfel, abia de la a doua licitatie, imobilul devine interesant pentru "samsarii de case" pentru ca pretul de pornire este cu 25% mai mic decat s-a cerut initial si se poate ajunge la sume "fabulos" de mici.

Trebuie mentionat ca executorii judecatoresti, in goana lor de a incasa onorariul, considera pret derizoriu suma ce reprezinta sub 20% din valoarea de piata a imobilului", declara Marius Zapan, seful corpului de executori bancari din cadrul Volksbank.

Astfel, se poate ajunge in situatia in care o casa in valoare de 100.000 de euro sa fie vanduta pentru suma derizorie de 20.000 de euro, iar datornicul sa afle ca, de unde spera sa acopere datoria si sa-i mai ramana niste bani, mai datoreaza bancii cateva zeci de mii de euro.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#banci, #case, #datorii, #executori, #licitatie, #pret, #samsari , #stiri Volksbank