Volksbank Intl. majoreaza capitalul filialei din Romania cu 200 mil. euro

Vineri, 26 Martie 2010, ora 11:35
1215 citiri
Volksbank Intl. majoreaza capitalul filialei din Romania cu 200 mil. euro

Adunarea generala a grupului Volksbank International (VBI) a hotarat joi sa majoreze capitalul Volksbank Romania cu 200 milioane euro si sa ii inlocuiasca pe Gerald Schreiner si Herwig Burgstaller in directoratul bancii, noii directori urmand sa primeasca aprobarea BNR, relateaza NewsIn.

Astfel, "Gerald Schreiner isi va folosi vasta experienta profesionala in noua calitate de responsabil al VBI pentru dezvoltarea modelului de business in cadrul grupului", iar "Herwig Burgstaller isi va folosi valoroasa expertiza in cadrul bancilor din reteaua VBI".

Gerald Schreiner detine in prezent functia de presedinte al directoratului Volksbank Romania, iar Hervig Burgstaller este vicepresedinte.

Ceilalti doi vicepresedinti ai bancii sunt Simona Fatu si Valentin Vancea.

"Noii membri ai directoratului Volksbank Romania sunt deja numiti si asteapta aprobarea Bancii Nationale a Romaniei", a mai anuntat banca, precizand ca "acestia sunt manageri experimentati si de succes din cadrul grupului Volksbank", se mai arata in comunicatul transmis, vineri, de banca.

Volksbank nu a dat, insa, detalii despre schimbarile din cadrul consiliului de supraveghere, acestea "urmand sa fie hotarate in decursul saptamanilor ce vor urma si vor fi comunicate ulterior".

Masura a fost prezentata ca o forma de consolidare a pozitiei de top pe care o ocupa in prezent grupul Volksbank, inclusiv in Romania, prin crearea de noi sinergii in reteaua VBI, experientele membrilor managementului local urmand sa fie folosite "mult mai intens decat inainte".

Volksbank a precizat ca "atat activele, cat si rezultatele bancii au evoluat peste media pietei in ultimii cinci ani".

"In aceeasi perioada, numarul de unitati Volksbank Romania a atins pragul de 185, iar numarul de clienti s-a triplat, ajungand la 255.000.

Volksbank Romania a reusit sa pastreze locul trei in sistemul bancar romanesc, cu active bilantiere de peste 5,2 miliarde euro, pozitie castigata inca din anul 2008", au mai transmis reprezentantii bancii. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#filiala, #romania, #volksbank , #stiri Volksbank