Volkswagen promite ca rezolva 90% din motoarele trucate din Europa

Marti, 24 Noiembrie 2015, ora 16:53
2558 citiri
Volkswagen promite ca rezolva 90% din motoarele trucate din Europa
Foto: Geograph

Scandalul Volkswagen pare sa isi fi gasit o rezolvare partiala, directorul executiv Matthias Mueller anuntand la inceputul saptamanii ca a ajuns la un acord cu KBA, organismul cu rol regulator din Germania, solutia urmand sa fie implementata si in restul Europei.

In acelasi timp, directorul producatorului auto german se arata increzator in gasirea unei solutii si pentru masinile de pe piata americana, unde legislatia de mediu privind poluarea realizata de masini este mult mai dura, anunta Bloomberg.

Scandal complex

Oficiali din cadrul companiei sustin ca Volkswagen a obtinut deja aprobarea de a efectua interventii de reglare a emisiilor de noxe pe 70% din motoarele diesel pe care a fost instalat softul menit sa insele testele oficiale.

In acelasi timp, producatorul auto german a convenit cu autoritatile din Statele Unite sa retrimita spre testare programul software banuit a fi pacalit vigilenta autoritatilor si in cazul altor automobile puse in vazare pe piata americana.

85.000 de masini de lux Audi si Porsche vandute in SUA sunt banuite a fi dotate cu softul mincinos, Volkswagen incercand sa obtina acordul Agentiei de Protectie a Mediului din SUA si a Comisiei de Calitate a Aerului din California pentru o noua varianta a programului.

De la mijlocul lunii septembrie si pana in prezent, scandalul Volkswagen a evoluat pe trei planuri distincte.

A inceput cu plantarea softului mincinos pe 11 milioane de masini diesel vandute in toata lumea, trecand apoi la emisii neconforme de dioxid de carbon la alte 800.000 de masini si la banuiala ca softul problema se afla si pe motoare diesel de mare litraj ale unor modele de lux din SUA.

Costuri suportabile, efecte incerte

Europa pare sa fie ca si rezolvata, in contextul in care solutiile aprobate de autoritatile germane pentru remedierea problemelor motoarelor diesel de pe masinile produse de grupul Volkswagen vor fi aplicate in tot restul UE.

"Este o varianta cu costuri suportabile", a apreciat directorul Mueller, iar analistii tind sa ii dea dreptate. Costul operatiunilor pentru remedierea masinilor vandute in UE ar urma sa fie de doar 10 miliarde, in loc de 16, estimeaza Stuart Pearson, analist la Exane BNP Paribas, Londra.

"Volkswagen este departe de a vedea luminita de la capatul tunelului in acest scandal, totusi!

O rezolvare tehnica a problemelor pe piata din Statele Unita urmeaza sa fie discutata, iar compania ar putea fi nevoita sa rascumpere o parte din masinile vandute acolo", a transmis Pearson printr-o scrisoare adresata investitorilor.

Actiunile Volkswagen au crescut cu 6,5%, atingand cel mai inalt nivel din 8 octombrie si pana in prezent dupa anuntul facut de directorul executiv.

De la declansarea scandalului, in urma cu doua luni, valoarea de piata a producatorului auto a scazut cu 15 miliarde de euro.

Solutia tehnica aplicata in Europa nu va fi aprobata de catre autoritatile americane, dar indica o cale de urmat in rezolvarea problemei in conditiile in care 8,5 milioane de masini de pe aceasta piata ar urma sa fie rechemate in service.

Comnform expertilor companiei, motoarele diesel de 1,2 litri nu vor avea nevoie decat de un update la software-ul mincinos, planul urmand sa fie inaintat catre autoritatile din Germania la sfarsitul acestei luni.

Rezolvarea problemei la motoarele de 1,6 litri s-ar putea sa fie mai simpla decat s-a estimat initial, masinile avand nevoie de doar cateva modificari la filtrele de aer.

"Prezumtia ca vom avea nevoie de modificari substantiale la motoarele masinilor nu s-a adeverit", a precizat Mueller.

Directorul general al Volkswagen a evitat sa dea lamuri clare despre modul in care "micile modificari" vor afecta consumul si performantele masinilor.

SUA, marea lovitura

Intr-un final, problema inselatoriei practicata la scara larga in Uniunea Europeana s-ar putea solutiona cu pierderi mai mici pentru producatorul auto german, dar in Statele Unite, locul de unde a izbucnit scandalul Volkswagen situatia este departe de a fi clara.

La sfarsitul saptamanii trecute, autoritatile ameriane au anuntat ca extind investigatia pentru masinile VW, Audi sau Porsche cu motoare de 3 litri pana in 2009 sub suspiciunea de a fi folosit trucuri similare in testele oficiale.

O lamurire a venit de la divizia de lux a Volkswagen, Audi, reprezentantii firmei recunoscand ca 3 programe software instalate pe masini nu au fost mentionate in fisa tehnica a automobilelor, unul dintre acestea fiind privit ca un dispozitiv care triseaza testele de poluare, potrivit legislatiei americane.

Noul director al companiei, Matthias Mueller, sustine ca un raport intermediar privind ancheta interna derulata in cadrul grupului Volkswagen va fi facut public la jumatatea lunii viitoare, rezultatul final al investigatiei fiind asteptat abia in vara lui 2016.

Planurile sale includ si o schimbare de strategie a companiei care va fi prezentata pana la jumatatea anului viitor. Noile linii directoare care vor marca dezvoltarea Volkswagen sunt: digitalizarea automobilelor, sustenabilitate si integritate.

ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) deruleaza o actiune de verificare a site-urilor de cumparaturi si aplicatii chinezesti care functioneaza ca o piata online, Temu si...
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat, în China, noul model Galaxy C55, eveniment care a avut loc fără prea multe anunțuri spectaculoase. Telefonul este, în esență, identic cu modelul Galaxy M55, dar se distinge...
#scandal poluare Volkswagen, #masini service Volkswagen, #cost scandal VW , #Cota de piata