Piata auto romaneasca, al cincilea declin din UE

Vineri, 15 Octombrie 2010, ora 11:51
1308 citiri
Piata auto romaneasca, al cincilea declin din UE

Piata romaneasca a automobilelor noi a consemnat in perioada ianuarie-septembrie al cincilea declin ca marime din Uniunea Europeana (UE), de 29,7%, comparativ cu o scadere medie de 4,3% la nivel comunitar, potrivit Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), conform Mediafax.

Pe piata auto din Romania au fost inmatriculate, in primele noua luni, 62.348 de automobile noi, fata de 88.641 in intervalul similat al anului trecut.

In UE, numarul total al inmatricularilor s-a situat la 10,25 milioane.

Cele mai accentuate scaderi au fost inregistrate de Bulgaria (37,8%), Grecia (31,9%), Ungaria (31,6%) si Slovacia (29,9%).

Lider european in privinta cresterii numarului de inmatriculari noi, in perioada analizata, a fost Irlanda (52,3%), in clasament urmand Portugalia (43%), Suedia (35,9%) si Danemarca (35,5%).

In luna septembrie, in Romania au fost inmatriculate 6.860 de automobile noi, cu 1,2% peste nivelul lunii corespunzatoare din 2009. In UE, indicatorul a coborat cu 9,6%, la 1,22 milioane unitati, marcand a sasea luna consecutiva in care cererea s-a diminuat.

Cea mai mare piata din UE pentru automobilele noi a fost in primele trei trimestre Germania, cu 2,16 milioane inmatriculari (-27,5%). In luna septembrie, pozitia de lider este ocupata de Marea Britanie, cu 335.246 de unitati inmatriculate (-8,9%).

In clasamentul marcilor, Dacia se plaseaza pe locul patru in UE dupa avansul numarului inmatricularilor noi in primele noua luni, de 11,4%, la 192.833 unitati. Cota de piata a constructorului auto roman a crescut de la 1,6% la 1,9%.

Cel mai mare avans al inmatricularilor a fost inregistrat de marca Land Rover (27,8%, la 51.529 de automobile).

In clasament urmeaza Nissan (15,5%, la 295.987 unitati) si Volvo (13,2%, la 156.294 unitati).

Cele mai multe inmatriculari au fost consemnate de grupurile Volkswagen (2,17 milioane de unitati, in scadere cu 4,3%), PSA Peugeot Citroen (1,4 milioane de masini, in urcare cu 0,4%) si Renault (1,05 miliaone de unitati, in crestere cu 10,5%).

Cifrele prezentate de ACEA referitoare la situatia pietei din Romania au fost anuntate anterior de Directia Regim Permise Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
#piata, #auto, #romaneasca, #declin, #inmatriculari , #stiri Volkswagen