Porsche ar putea accepta oferta Volkswagen pentru divizia de masini sport

Luni, 20 Iulie 2009, ora 01:00
2550 citiri
Porsche ar putea accepta oferta Volkswagen pentru divizia de masini sport

Familiile Porsche si Piech, care detin controlul constructorului auto Porsche AG, vor accepta joi oferta de 8 miliarde euro inaintata de Volkswagen pentru afacerile de masini sport, a relatat sambata cotidianul german Der Spiegel, citat de Reuters.

Cel mai important saptamanal din Germania a relatat ca cele doua familii, care detin 100% din dreptul de vot al Porsche SE, vor aproba preluarea diviziei de masini sport in doua etape, in cadrul sedintei consiliului de supraveghere din 23 iulie.

Volkswagen va achizitiona in prima faza 49,9% din actiunile Posrche AG, pentru ca mai apoi sa cumpere si restul titlurilor. In urma acestei actiuni, se va crea un grup auto integrat ce va detine zece marci, sub control Volkswagen. Porsche SE va folosi banii obtinuti pentru a-si rambursa datoriile, care, potrivit unor surse citate de Reuters, au depasit cu mult 10 miliarde euro.

Der Spiegel a mai scris ca directorul executiv al Porsche SE si Porsche AG, Wendelin Wiedeking, negociaza un pachet compensatoriu a carui valoare ar putea depasi 100 milioane euro. Intre timp, directorul diviziei de productie, Michael Macht, il va inlocui pe Wiedeking la sefia Porsche AG.

Joi, Wiedeking a negat orice speculatie conform careia ar vrea sa paraseasca grupul auto. Intrebat sambata daca cele doua familii au luat o decizie pentru sedinta din 23 iulie, purtatorul de cuvant al Porsche, Anton Hunger, a raspuns ca "nu am primit nicio informatie in acest sens", adaugand ca relatarile Der Spiegel reprezinta simple speculatii, asupra carora compania nu doreste sa comenteze.

Separat, saptamanalul german Focus a relatat ca directorul companiei Volkswagen si coproprietar al Porsche, Ferdinand Piech, vrea sa il elimine joi pe Wiedeking din influentul consiliu director, format din sase persoane, in cadrul consiliului de supraveghere.

Astfel, rivalul si totodata varul lui Piech, Wolfgang Porsche, membru al consiliului de supraveghere al Volkswagen si presedintele Porsche SE, l-ar putea inlocui pe Wiedeking in consiliu, ca reprezentant al familiei din care face parte.

In 15 iulie, cotidianul german Bild relata ca Porsche ar fi renuntat la oferta inaintata de Volkswagen pentru preluarea a 49,9% din capital, in favoarea ofertei formulate de emiratul Qatar, care a propus 7 miliarde euro pentru o participatie de 25%.

Volkswagen prezentase initial o oferta cuprinsa intre 3 si 4 miliarde euro pentru participatia in cadrul Porsche, in cadrul unei afaceri ce ar schimba raportul de forte dintre cele doua companii, dupa ce Wiedeking a avut ambitia sa preia 75% din actiunile cu drept de vot ale Volkswagen.

Angajatii Porsche se opun preluarii companiei de catre Volkswagen

Salariatii producatorului de automobile de lux Porsche prefera mai degraba sa lupte decat sa accepte preluarea grupului de catre gigantul auto Volkswagen, a declarat seful comitetului de intreprindere, Uwe Hick, citat duminica de saptamanalul Welt am Sonntag, reateaza AFP.

Volkswagen "nu poate sa cumpere sufletele muncitorilor de la Porsche" si "nu se pate construi o masina Porsche cu piese de (Volkswagen) Polo", a spus Hick, care se teme ca  eventuala preluare a Porsche de catre Volkswagen va pune in pericol viitorul celor 11.000 de angajati ai Porsche.

"Muncitorii Porsche au realizat performante extraordinare in ultimii 14 ani si se vor lupta acum foarte mult pentru a-si mentine autonomia", a adaugat el.

Comitetul de intreprindere si sindicatul IG Metall au prevazut ocuparea uzinelor Porsche din Zuffenhausen si Weissach si declansarea grevei in cazul preluarii companiei de catre Volkswagen, a mai relatat Welt am Sonntag.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#piech, #porsche, #wolkswagen , #stiri Volkswagen