Scadere de 1,8% la vanzarile de autoturisme noi

Marti, 19 August 2008, ora 10:32
1466 citiri
Scadere de 1,8% la vanzarile de autoturisme noi

Vanzarile de autoturisme noi au scazut cu 1,8% in primele sapte luni, o scadere ce nu este usor de recuperat, potrivit unui comunicat transmis luni de Asociatia Producatorilor Importatorilor de Automobile (APIA). "Dupa sapte luni din acest an, piata autoturismelor noi nu va mai fi caracterizata de cresterile cu care ne-a obisnuit in anii precedenti, nici macar pe aproape. O scadere de 1,8% nu este usor de recuperat, mai ales daca avem in vedere ca luna august este prin traditie una mai slaba din punct de vedere al vanzarilor, iar in ultimele trei luni s-au inregistrat scaderi fata de aceeasi perioada din 2007", potrivit comunicatului APIA.


Piata autovehiculelor noi a inregistrat o crestere generala de 2,3% (210.749 unitati fata de 206.089 unitati in 2007), mult sub ritmul de anul trecut (23,3%), autoturismele respectiv 174.480 unitati fata de 177.685, cat se inregistrau in primele luni ale lui 2007.


Totodata, se inregistreaza o crestere a vanzarilor de vehicule comerciale (25,3%), respectiv 33.736 unitati fata de 26.930 unitati in 2007. Dintre acestea, cel mai vandute au fost vehiculele comerciale usoare, care au inregistrat o crestere de 29,3% (24.405 unitati).


Productia nationala de autovehicule a inregistrat o crestere generala de 12,2%, dintre care a crescut cu 9,8% vanzarea autoturismelor si cu 68,7%  autovehiculele comerciale usoare, ambele in exclusivitate datorita Daciei.


Din cele 161.193 unitati produse pana acum, 60% au plecat la export, acesta inregistrand o crestere consistenta de 39% (96.572 unitati) fata de aceeasi perioada a anului trecut.


Importul de autovehicule a inregistrat o crestere de 12,7% (fata de 55% cat se inregistra anul trecut). Aceasta crestere a fost sustinuta in special de segmentul autovehiculelor comerciale care, pe volume importante, a inregistrat o crestere de 21,3%, in timp ce la autoturisme, cresterea a fost mai redusa, de numai 10,1%.


In ceea ce priveste segmentarea in functie de marca, Dacia ramane liderul pietei, cu 54.632 unitati vandute, fiind urmata de catre Renault (15.881 unitati), Skoda (15.361 unitati), Ford (14.555 unitati) si Volkswagen (14.436 unitat'i). La autoturisme, aceasta ordine se schimba, Dacia fiind urmata de catre Skoda (15.271), Renault (12.994), Volkswagen (12.202) si Ford (11.369).


Referitor la segmentul autoturismelor, cele mai mari cresteri continua sa le inregistreze in special marcile noneuropene, topul fiind condus de Mazda (436%), urmata de KIA (369%), Dodge (182%), Maserati (155%), Jaguar (141%), Cadillac (130%), Subaru (106 %), Mitsubishi (74%), Honda (72%) si Smart (67%). Cele mai importante scaderi la sapte luni sunt inregistrate de catre Geely (-73%), Great Wall (-40%), Daewoo (-39%), SsangYong (-34%), Chrysler (-32%), Citroen (-25%), Renault (-24%), Lada (-22,%), Alfa Romeo (-19%) si Dacia (-17%).


Pe piata autoturismelor noi dotate cu motoare Diesel, ponderea acestora a scazut constant de la inceputul anului ajungand ca, dupa sapte luni, aceasta sa fie de 38,8% (42,9% pentru cele din import), fata de 43,7% (respectiv 48,3% la import) cat se inregistra la sfarsitul lui 2007.


Principala cauza a acestei evolutii a fost cresterea pretului combustibilului pe ansamblu, cu o crestere mai abrupta a pretului motorinei in comparatie cu cel al benzinei.

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...