Invata leadership de la Warren Buffett! Cum a devenit miliardarul "Oracol"

Vineri, 24 Februarie 2012, ora 18:56
2517 citiri
Invata leadership de la Warren Buffett! Cum a devenit miliardarul "Oracol"

Warren Buffett este recunoscut pentru previziunile sale, care i-au adus succesul in afaceri. Supranumit Oracolul din Omaha, miliardarul american a facut mai multe achizitii strategice, dar a luat si cateva decizii care i-au surprins pe investitori.

Warren Buffett a cumparat stocuri de petrol intr-un moment in care pretul era ridicat, a refuzat sa cheltuiasca 35 de milioane de dolari pe un post de televiziune in continua ascensiune si a schimbat o parte din participatiile sale la fondul de investitii Berkshire Hathaway pentru o companie care producea incaltaminte, scrie Bloomberg.

Buffett a spus, mai tarziu, ca firma producatoare de pantofi nu avea nicio valoare.

Din 2000 pana in prezent, miliardarul a achizitionat, printre altele, un distribuitor de energie si unul dintre cei mai mari operatori feroviari din SUA, Burlington Northern Santa Fe, preluat anul trecut pentru 27 de miliarde de dolari.

Buffett a investit 21,2% din portofoliul de investii in actiuni Coca-Cola, 17,8% in actiuni IBM. Fondul sau de investitii a mai cumparat 383 de milioane de actiuni la Wells Fargo&Co, 151 milioane de actiuni la American Express si 77 milioane de actiuni la Procter&Gamble.

Autocritica, strategie de leadership

Miliardarul american si-a cerut scuze, de fiecare data, in scris, pentru deciziile eronate pe care le-a luat. In fiecare an, Oracolul din Omaha publica o scrisoare, catre actionari, in care le prezinta bilantul anului trecut.

Miliardarul adauga propriile constatari referitoare la aspectele bune si isi prezinta in mod public scuze pentru lucrurile cele care nu au fost asa cum si-ar fi dorit.

Simtul autocriticii extrem de dezvoltat face parte din strategia de leadership a lui Buffett. Omul de afaceri american a reusit sa cladeasca un business in care lucreaza mai mult de 270.000 de angajati.

In varsta de 81 de ani, Buffett glumeste si precizeaza ca a fost intrebat de un prieten de ce nu este mai inteligent, de vreme ce a ajuns atat de bogat. Intrebarea prietenului sau vine in contextul in care miliardarul american recunoaste ca face si achizitii mai putin inspirate.

Warren Buffett a reusit sa consolideze pozitia fondului de investitii Berkshire Hathaway prin achizitia mai multor pachete de actiuni la companii importante, precum Coca-Cola.

De asemenea, preluarea unor firme valoroase, cum ar fi Geico Corp, a contribuit semnificativ la cresterea Berkshire. Valoarea acesteia a crescut de 38 de ori, in 24 de ani, iar acum se afla pe cel de-al treilea loc pe plan mondial.

2012 incepe cu stangul pentru Berkshire Hathaway

Compania lui Warren Buffett, Berkshire Hathaway nu a mers atat de bine in 2011 precum spera miliardarul. Indicele BRKA a pierdut 4,7 procente anul trecut, acesta fiind pentru a doua oara din 1990 pana acum cand indicele companiei din Omaha a evoluat mai prost decat S&P 500.

Pretul actiunilor a scazut in trimestrul trei al anului 2011, pana la unul din cele mai mici nivele ale ultimilor 20 de ani. Compania a fost nevoita sa plateasca daune unui numar mare de persoane afectate de dezastre naturale.

Cum obții o întâlnire cu bărbatul de 1.500 de miliarde de dolari: Ai nevoie de o idee și un om
Cum obții o întâlnire cu bărbatul de 1.500 de miliarde de dolari: Ai nevoie de o idee și un om
Marii bogătași și finanțatori de la New York, Londra sau Hong Kong tânjesc chiar pentru o întâlnire de doar 10 minute cu unul dintre cei mai căutați bărbați din Orientul Mijlociu....
Qualcomm, acuzată că a manipulat rezultatele platformei X Plus
Qualcomm, acuzată că a manipulat rezultatele platformei X Plus
Qualcomm a anunțat recent lansarea noii platforme Snapdragon X Plus, destinată laptopurilor, promițând performanțe remarcabile, durată extinsă de viață a bateriei și capacități avansate...
#miliardar warren buffett, #investitii warren buffett, #warren buffett , #Afaceri