'300' pentru a doua saptamana consecutiv pe primul loc in boxoffice-ul nord-american

Luni, 19 Martie 2007, ora 08:47
803 citiri

Povestea ecranizata a eroismului celor 300 de spartani care condusi de legendarul rege Leonida au tinut piept la Termopile unei armate persane ce numara, dupa Herodot, 1 milion de soldati, continua sa se plaseze pe primul loc in boxoffice-ul nord-american in cel de-al doilea weekend de la lansare realizand incasari de 31,2 milioane de dolari, informeaza luni Associated Press receptionata de Rompres.

Filmul produs de Warner Bros a inregistrat 127,5 de milioane de dolari din incasari numai in Statele Unite ale Americii si Canada in prima saptamana de la lansare.

Pe locul doi in topul incasarilor s-a mentinut de asemenea pentru a doua saptamana consecutiv comedia cu motociclisti 'Wild Hogs' a studiourilor Disney care a inregistrat in cel de-al doilea weekend de la lansare incasari de 18,8 milioane de dolari. Suma totala incasata de la lansare depaseste 104 milioane de dolari.

Thrillerul despre fenomene paranormale al studiourilor Sony, 'Premonition', in care poate fi urmarita Sandra Bullock in rolul sotiei al carui sot este ucis intr-o zi si apoi isi face aparitia a doua zi ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, a debutat pe locul trei in boxoffice cu incasari de 18 milioane de dolari.

Pe locul patru s-a plasat de asemenea o noua lansare - 'Dead Silence' al studiourilor Universal - povestea unui ventriloc maniac spusa de regizorul James Wan si scenaristul Leigh Whannell care au realizat si primul film al seriei 'Saw'. Acest film a obtinut incasari de 7,8 milioane de dolari.

Locul cinci in clasamentul boxoffice a revenit filmului ''I Think i Love My Wife'', o poveste de dragoste ecranizata de studiourile Fox Searchlight si in care comedianul Chris Rock joaca rolul unui sot blazat ce isi gaseste dragostea in bratele unei femei usoare interpretate de Kerry Washington. Acest film regizat chiar de Chris Rock a realizat incasari de 5,7 milioane de dolari.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)