Wizz Air estimeaza pentru acest an cu 21% mai multi pasageri

Joi, 07 Ianuarie 2010, ora 15:23
2470 citiri
Wizz Air estimeaza pentru acest an cu 21% mai multi pasageri

Wizz Air estimeaza ca va transporta in 2010 circa doua milioane de pasageri, pe rutele din si spre Romania, in crestere cu 21% fata de anul trecut, cand au fost inregistrati 1,65 milioane de calatori, in conditiile in care vor fi lansate zboruri noi si va creste numarul aeronavelor.

"In acest an ne asteptam sa transportam din si spre Romania circa doua milioane de pasageri, in crestere fata de 2009, in conditiile in care ne vom extinde reteaua de zboruri si vom avea noi baze operationale", a declarat, joi, agentiei MEDIAFAX, Natasa Kazmer, director corporate communications & public affairs al Wizz Air.

Anul trecut, Wizz Air a inregistrat o crestere de 87% a numarului de pasageri pe rutele din Romania, comparativ cu 2008.


Aeronavele companiei au avut un grad de ocupare de 85%, similar celui din 2008, a anuntat, joi, linia aeriana.


Anul trecut, Wizz Air a deschis in Romania o baza operationala la Timisoara, a dublat capacitatea de transport la sase aeronave si a lansat 16 rute.


Pentru 2010, planurile companiei vizeaza alocarea celei de-a treia aeronave bazei din Cluj-Napoca, care va permite lansarea de zboruri noi spre Pisa si Cuneo/Torino, din iunie 2010.


Totodata, Wizz Air va lansa curse din Timisoara catre Forli/Pisa, in martie, si din Bucuresti spre Pisa, in iunie.


La nivelul european, Wizz Air a transportat anul trecut 7,8 milioane de persoane, cu 33% mai mult comparativ cu 2008, iar cea mai mare crestere a fost inregistrata pe piata din Romania.


Pentru 2010, Wizz Air estimeaza peste zece milioane de pasageri.


"Vom continua sa ne dezvoltam si in 2010 cand vor fi lansate noi baze operationale si noi rute, vor creste frecventele zborurilor si vor fi transportati peste zece milioane de pasageri", a declarat intr-un comunicat directorul executiv al Wizz Air, Jozsef Varadi.


In 2009, operatorul low-cost a deschis o noua baza la Praga, ajungand la un total de 11 baze in Europa Centrala si de Est, si a lansat 40 noi zboruri, rezultand o retea formata din 147 de rute.


In acelasi timp, flota companiei a fost imbunatatita cu sapte aeronave noi, ajungand la un total de 27 avioane Airbus A320. Flota companiei Wizz Air este compusa din 27 de aeronave Airbus A320, care opereaza de la 11 baze din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Romania, Ucraina si Cehia.

 

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
#Wizz Air, # pasager, # rute, # trafic , #stiri Wizz Air