ANAF: Interconectarea caselor de marcat se va realiza in cursul acestui an

Miercuri, 19 Februarie 2020, ora 15:12
2920 citiri
ANAF: Interconectarea caselor de marcat se va realiza in cursul acestui an
Foto: Pixabay

Interconectarea caselor de marcat cu serverele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) se va realiza in cursul acestui an, fiind un proiect din cele 14 proiecte cuprinse in Strategia de informatizare la nivelul institutiei, a declarat, miercuri, presedintele Agentiei, Mirela Calugareanu, la "Conferinta Anuala de Taxe".

Ea a afirmat ca strategia de informatizare la nivelul institutiei a fost elaborata la finalul anului trecut si cuprinde 14 proiecte, unele care se implementeaza pe termen scurt, iar altele pe termen lung.

"Dintre cele 14 proiecte, in acest an vor fi implementate un numar de patru proiecte si unul deja a fost finalizat si functioneaza incepand cu 10 februarie. Este un element de back office, dar foarte important pentru noi. Am reusit sa realizam transferul electronic al deciziilor de impunere din aplicatia Pheonix cu programul SIAC. E un lucru pe care ni-l doream de ani de zile si am reusit sa cream aceasta legatura, iar lucrurile sa fie functionale incepand cu data de 10 februarie. Acesta va insemna o degrevare a personalului din partea de gestiune de declaratii de aceste procese care se faceau manual si este un element important care ajuta atat adminstratia fiscala, dar si contribuabilii", a declarat Mirela Calugareanu.

Un alt proiect in domeniul digitalizarii ANAF care va functiona in curand este cel al popririi electronice. Mirela Calugareanu a mentionat ca, incepand cu luna martie, se va vedea un progres din acest punct de vedere. Pentru implementarea acestui sistem de proprire electronica si de ridicare a popririlor tot electronic ANAF a avut discutii cu institutiile de credit si Asociatia Romana a Bancilor.

"Un alt proiect care va fi implementat tot in cursul acestui an este interconectarea caselor de marcat. Se fac eforturi pentru ca lucrurile sa se intample cat mai curand posibil. Ati auzit-o si din declaratiile publice ale domnului ministru. Un alt proiect care, de asemenea, va fi implementat anul acesta este Noes, adica implementarea unui nivel operativ in procesul de executare silita", a mai spus Mirela Calugareanu.

#Interconectarea caselor de marcat , #Administratia Finantelor