Politicile publice pot fi mai mult sau mai puţin bune, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări din Uniunea Europeană, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să se renunţe la democraţie,
În afară de negocierile pentru formarea grupurilor în Parlamentul European, un alt fel de discuție a intrat în atenția presei. Stabilirea componenței Comisiei Europene este marele pas care
După alegerile europene care s-au încheiat zilele trecute, s-a conturat deja realitatea că grupurile de dreapta, inclusiv cele din partea extremă a spectrului politic, vor avea cei mai mulți
Patru dintre principalii candidați la șefia Comisiei Europene au dezbătut public viitorul economic al Uniunii, axându-se pe competitivitate și pe piața unică. Candidații au insistat pe nevoia
Oameni din întreaga Uniune Europeană se confruntă cu o criză a locuirii fără precedent, agravată de inflație, sărăcie energetică și risc de excluziune socială. Un raport de la vârful UE
Sute de fermieri și transportatori din România au protestat împotriva guvernului în ultima săptămână, exprimându-și dorințele către autorități și așteptând rezolvări concrete pentru
Uniunea Europeană se confruntă cu noi semne ale unei recesiuni care ar urma în 2024. Deși blocul comunitar a reușit să evite o contracție profundă, creșterea economică stagnantă și
Confederatia Patronala Concordia, care reprezinta companii cu capital romanesc si strain din tara noastra, atrage atentia asupra faptului ca suspendarea, de catre Guvernul Romaniei printr-o OUG, a
Problema Romaniei este de a nu iesi de pe pietele de capital, iar in cazul in care ne-am confrunta cu o situatie similara celei din 2009, Uniunea Europeana ne-ar ajuta, dar cu conditionalitati foarte
Presedintele francez Emmanuel Macron a apreciat, joi, ca o solutie ar putea fi gasita "in 30 de zile" cu privire la problema frontierei irlandeze (mecanismul backstop), in vederea unei iesiri
In ultimii 5 ani Elvetia s-a aflat intr-un continuu conflict cu Uniunea Europeana in ceea ce priveste politica de functionare a bancilor elvetiene. UE doreste sa propuna un acord-bilateral, prin care
Standardele pentru IMM-uri sunt importante, iar, daca nu vom fi capabili sa ne adaptam vremurilor noastre, nu vom muri incet si in chinuri, ci repede si in chinuri, a afirmat, miercuri, la un seminar
Liderii UE nu au reusit sa se puna de acord privind o noua conducere, joi noaptea, dupa un summit care aproape a eliminat principalii candidati ai celor trei familii mari din Parlamentul European.
Optiunea Romania Europeana, definita ca o optiune intelectuala, educationala, culturala si politica deopotriva, trebuie aparata si promovata continuu, zi de zi, si asta acum, pana nu este prea tarziu
Trei din patru masini diesel Volkswagen poluante din Uniunea Europeana (UE) inca nu au fost rechemate pentru remedii, situatia fiind mai grava pentru consumatorii din Europa Centrala si de Est, unde
Vineri, dupa ce regimul politic de la Bucuresti a pus in scena un intreg aparat de stat care sa o opreasca pe Laura Codruta Kovesi sa ocupe functia de procuror-sef european, UE, prin institutiile
Presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, si premierul britanic, Theresa May, au ajuns luni seara la un compromis in ceea ce priveste frontiera irlandeza dupa Brexit. Asta inseamna ca
Regatul Unit si Uniunea Europeana (UE) avertizeaza ca sansele ajungerii la un acord imediat privind Brexitul au scazut, insa Londra si Bruxellesul par sa se apropie de un compromis juridic pe care
Scenariul ramanerii in Uniunea Europeana ar putea fi o varianta de lucru pentru Marea Britanie, daca Parlamentul va respinge planul premierului Theresa May privind Brexitul.
Theresa May a supravietuit miercuri votului de neincredere din Partidul Conservator al carei lider este. Asa ca are drumul deschis pentru a obtine sustinerea Parlamentului pentru planul negociat cu
Romania, la 100 de ani de la Marea Unire, este, poate, in cea mai buna perioada din istoria ei. Suntem parte din cea mai puternica piata globala - Uniunea Europeana, suntem parte din cea mai
Presedintele Klaus Iohannis a declarat ca proiectul de acord privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeana este unul foarte bun pentru Romania, el aratand ca in forma actuala drepturile
Consiliul European se va reuni intr-o sesiune extraordinara, duminica, pe agenda fiind agrearea proiectului de Acord al retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeana (UE), reuniune la care va
Cand, la ora 16:30, in dupa amiaza zilei de 10 august, maiorul Laurentiu Cazan, seful dispozitivului de interventie al Jandarmeriei din Piata Victoriei, a dat ordinul de a fi trasa prima salva de
In aceste zile, la Bucuresti, un singur om decide ce se va intampla cu cea mai mare bogatie pe care Romania a avut-o vreodata, o bogatie de peste 20 miliarde dolari, posibil peste 40 miliarde dolari.
PRIAevents organizeaza conferinta PRIA Agriculture, insotita de Gala PRIA Romanian Farmers, in cadrul careia fermierii romani vor fi premiati si anul acesta, la Bucuresti, in 27 septembrie 2018, la
Premierul Ungariei, nationalistul Viktor Orban, iesit intarit dupa ce a obtinut o victorie zdrobitoare in alegerile legislative de duminica, a avertizat luni Uniunea Europeana ca "lucrurile nu mai
In contextul in care Europa este amenintata de un razboi comercial cu Statele Unite, vrea sa faca front comun in fata Moscovei si sa se impuna in fata tendintelor hegemonice ale Chinei, liderii celor